Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612
Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612

Spitalul Judeţean, sub imperiul căldurii


Mai puțin de jumătate din saloanele Spitalului Județean de Urgență „Sfîntul Pantelimon” Focșani sunt dotate cu aparate de aer condiționat.
După ce ajung la spital din cauza căldurii, mulți nu scapă de ea nici acolo, în aceasta perioadă caniculară majoritatea saloanelor acționând ca niște incubatoare pentru pacienții internați. Căldura este de multe ori greu de suportat, iar pacienții încearcă tot felul de tertipuri pentru a se răcori. Saloanele care sunt dotate cu aer condiționat pot fi recunoscute ușor de afară, doar geamurile acestora sunt închise. În rest, pacientii deschid larg ferestrele, în speranța ca briza de aer va reuși să-i mai scape de temperaturile mult prea ridicate. Cei care nu rezistă cu ajutorul acestei metode, se refugiază în parcul din curtea spitalului. La umbra copacilor și în adierea vântului, mulți reușesc să nu se „topească”. „Eu stau mai mult pe afară, nu avem aer condiționat în salon, așa că e foarte cald. Căldura se acumulează în pereți și nu prea avem ce face ca să ne răcorim. Mai deschidem geamurile, dar nu e suficient, iar noaptea trebuie să le închidem pentru că intră țânțari”, susține Alina Ioniță, una dintre pacientele internate în spital. Un alt pacient, mai în vârstă, a ieșit în curte ca să se răcorească. Este bucuros că se poate mișca, pentru că dacă ar fi fost imobilizat la pat ar fi îndurat cu greu căldura. „Am ieșit afară, e prea cald în spital. Ce să-i faci, unii suportă mai bine căldura, alții mai greu. Sunt bătrîni imobilizați în pat, ei nu prea au ce face. Eu măcar am doar un picior în ghips și pot să ies”, a spus Gheorghe Crăciun.
Dacă plimbatul în curtea spitalului reprezintă pentru mulți pacienți singura metodă de a scăpa de căldură, alții recurg la aceasta din alte motive. „Eu am nimerit bine,    într-un salon dotat cu aer condiționat, așa că nu prea simt canicula. Acum am ieșit pe afară pentru ca plângea copilul, se plictisise, dar e mai bine înăuntru”, susține Ana-Maria Iordache, o altă pacientă. Cum situația economică nu permite, o nouă dotare cu astfel de aparate nu se preconizează a fi efectuată prea curând. De cele circa 280 de aparate de aer condiținat, inclusiv cele din Spitalul de Boli Contagioase, se vor bucura mai puțin de jumătate dintre pacienții spitalului. „La ora actuală, aproximativ 35-40 %  dintre saloanele spitalului sunt dotate cu aer condiționat”, a afirmat Oana Racu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență. Până când bugetul alocat spitalului va fi suficient de mare pentru a permite dotarea tuturor saloanelor cu aparate de aer condiționat, ghinioniștii, care ajung să fie „cazați” în cele fără, vor trebui să improvizeze, iar parcul din curtea spitalului va fi asaltat de cei care caută puțină răcoare și adierea vântului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?