Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Împreună la bine şi la greu


Dana și Vasile, persoane cu handicap locatare ale Casei moderat protejate de la Beciu a Filialei de Cruce Roșie Vrancea, s-au căsătorit religios la finele săptămânii trecute. În prezența nașilor Gina și Dragoș Dumitriu, a familiei mirelui, voluntarilor de Cruce Roșie, a reprezentanților DGASPC și ai foștilor lor colegi , cei doi și-au jurat credință în fața lui Dumnezeu. Dana și Vasile au fost dezinstituționalizati în august 2006 din Căminul Atelier Odobești, fiind selectați ca beneficiari ai proiectului de la Beciu al Crucii Roșii.

Un el și-o ea. Åži eterna poveste țesută de dragostea care pe toate le face și le desface… Iubirea lor, însă, a protagoniștilor reportajului nostru, este cu atît mai specială cu cît s-a născut și a răzbit ani de-a rîndul în universul instituționa-lizat al Căminului Atelier Odobești. Iar cînd casa la care visau a devenit realitate, n-au mai stat pe gînduri. Dana Doboș, acum de 40 de ani și Vasile Niculescu, de 35 de ani, locatari cu acte-n regulă ai casei de la Beciu a Filialei de Cruce Roșie Vrancea, se căsătoreau civil, în ianurie 2007, la Primăria din Vîrteșcoiu. Întregul eveniment, cu tot ce implica el, a fost organizat de instituția de caritate vrînceană. Singurele lucruri care lipseau erau verighetele. Åži mai ales nașii. Iar Dana și Vasile sperau să-i găsească printre cititorii cotidia-nului nostru. Sîmbăta trecută, însă, după trei ani în care cei doi au fost sprijiniți să-și regăsească familiile, iată că dorința li s-a împlinit. Dana și Vasile și-au jurat, sâmbătă, credință, după toate datinile, și în fața lui Dumnezeu. Åži asta pentru că, așa cum au ales să scrie pe invitațiile de nuntă, „nu contează cu adevărat ce ai în viață, ci pe cine ai alături cînd treci prin ea !”

Vieți paralele, unite de destin

Dana și Vasile au devenit colegi de instituție în urmă cu aproximativ zece ani și până la acel moment, existențele fiecăruia dintre cei doi au curs separat, respectând oarecum același traseu. Åži el și ea au fost lăsați de mici prin orfelinate. Au făcut opt clase, apoi trei ani de profesională iar când au terminat școala, cu certificatul de calificare în brațe, au fost nevoiți să părăsească sistemul de protecția copilului. Încotro s-o apuce ? „Eu sunt din Piatra Neamț, în căminele de acolo am trăit. Când am terminat nu aveam unde să mă duc așa că m-au tri-mis aici, la Odobești. Am stat în Căminul Atelier 17 ani, dar nu mai vreau să mă întorc acolo niciodată”, spunea, la vremea cununiei civile, Dana. Din toată familia și-a cunoscut doar mama care a murit și mai știa că ar mai avea patru frați pe care nu i-a văzut niciodată. Vasile însă, suferea că nu-și cunoaștea bine frații. Totuși, ca urmare a eforturilor depuse de-a lungul anilor de Crucea Roșie Vrancea, legăturile lui Vasile cu propria familie s-au strâns iar sâmbătă, la nunta sa, a fost prezent și tatăl.
Vasile povestea, înainte de cununia civilă, că a cerut-o pe Dana de nevastă la scurt timp după ce s-au împrietenit, cu toate că o viață ca soț și soție era practic imposibil de realizat așa cum se cuvine, în cămin. Dar primul pas în această relație l-a făcut Dana. „Te-am rugat eu să vii să-mi văruiești camera și de aici a pornit”, râdea femeia. „Vroiam să intru în vorbă cu el și de-aia. Prima oară a stat cu altă fată și mai mult profita de el, îi lua banii, nu-i spăla hainele. Mi-era milă de el”, spunea actuala mireasă. „Ea avea televizor în cameră iar eu îmi făceam drum. Pe 1 septembrie 2004 n-am mai putut și    i-am spus : «Dana, îmi place de tine, vrei să stai cu mine, să fii prietena mea ?» și ea a fost de acord”, povestea și Vasile. După două săptămîni s-a mutat la ea. Erau șase în cameră, iar de intimitate nici nu putea fi vorba. Au început invidiile, vorbele răutăcioase, bârfele însă nici el nici ea nu le-au luat în seamă. „Eu nu bag la cap toate prostiile. Le-am zis la toți : «o să vedeți că o să mă și cunun cu ea». Åži uite că se întîmplă ! Dar fără șansa care ne-a dat-o Crucea Roșie n-am fi putut. Faptul că ne-am mutat la casa de la Beciu, că avem casa noastră, camera noastră, lucrurile noastre, că putem munci pentru noi este un vis care a devenit realitate și pentru care nu vom putea să mulțumim îndeajuns niciodată”, spunea Vasile.

Felicitările, masa și dansul, la Åžcoala din Beciu

Prezent, sâmbătă, la nuntă în calitate de ca-valer de onoare, Marcel Gascon, corespondent pentru Agenția Spaniolă de Åžtiri EFE și voluntary al Crucii Roșii Vrancea povestește că ceremonia cununiei a fost emoționantă. „În Biserică se aflau doi preoți tineri în așteptarea începerii ce-remoniei, simplă, pe alocuri gravă, dar departe de a se încadra într-o solemnitate nepotrivită acestei ocazii.Când preoții au adresat proaspeților căsătoriți invitația de   a-și uni mâinile și a li se alătura, cei prezenți     s-au apropiat și ei. Imaginea reflecta unitatea și iluzia apartenenței la un grup în care toți se aflau pentru că așa au dorit, nelăsând loc niciunui compromis. Deja căsătoriți, Dana și Vasile au făcut poze cu toți invitații”, spune Marcel. Apoi, cu toții    s-au îndreptat către Åžcoala din Beciu, acolo unde pe cei aproape 40 de invitați îi așteptau vinul, muzica, sarmalele și celelalte bunătăți, suportate de filiala vrînceană a instituției de caritate și pregătite de mulți dintre prietenii cuplului, membrii de Cruce Roșie. Petrecerea a ținut până în zori și cu siguranță, toți cei prezenți își vor aminti cu mare drag de fericirea împlinită la care au fost părtași și în care au crezut, mereu, Dana și Vasile. 

Împreună, din dragoste

Sărac sau bogat, sănătos sau bolnav, tânăr sau vârstnic, frumos sau mai puțin dăruit cu calități, oricare dintre noi ne-am surprins sufletul șoptindu-ne pe neașteptate : „iubesc !”. Am vibrat în magia acestui cuvânt, am trăit realitatea lui care ne-a ridicat la cer. Am simțit că toate relele dispar și că  Dumnezeu ne ia pur și simplu de mână și ne plimbă prin-tre stele ! Nu-i așa că ați simțit măcar o dată nebunia aceasta ? Nu-i așa că atunci când iubim suntem luminoși, fericiți, împliniți ? Că totul ni se pare posibil, frumos, bun? Ne îndrăgostim și totul se schimbă în jur, capătă alt sens. Avem tendința de a face tuturor numai bine, de a aduce numai fericire tuturor. Privim lumea cu ochi transfigurați, vedem minuni la tot pasul, urâtul din jur dispare ca prin farmec iar persoana iubită devine centrul universului. Devine izvorul de pu-tere, generatorul de energie care ne dă forța de spera, de a visa, de a lupta pentru visele și speranțele noastre ! Pentru Dana și Vasile, iubirea a fost prima minune împlinită din viața lor. S-a născut pe negândite, între pereții reci ai Căminului Atelier Odobești, acolo unde pe vremuri, lupta pentru supraviețuire sădea invidie și ură. Rupți de acest trecut, cei doi mărturisesc acum că numai dragostea a fost cea care le-a dat curajul și puterea de a rămâne pe linia de plutire. Dana și Vasile, căsătoriți cu acte-n regulă și așezați la casa lor, se consideră doi oameni norocoși. Simt că s-au născut pur și simplu a doua oară, că nu mai sunt persoane cu handicap și că de această dată, „ursitoarele” cu însemnele Crucii Roșii le-au sortit altceva: o viață pe cont propriu, liberă, după toate tipa-rele normalității. O viață împreună, „la bine și la greu, pînă cînd moartea îi va despărți”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?