Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612
Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612

Cadrele didactice şi-au primit banii pe concediu


Cadrele didactice de la Liceul Tehnologic „Al. I. Cuza” din Panciu și-au primit banii pentru perioada de vară, a declarat directorul Valeriu Bandrabur-Jalbă. „În momentul de față, nu mai avem nicio restanță la plata concediului. Toate cadrele didactice și-au primit banii corespunzători lunilor de vară”, a precizat directorul Jalbă.
În acest an, plata drepturilor bănești aferente vacanței de vară a fost întârziată cu două săptămâni din cauza faptului că, la jumătatea lunii iunie, fondurile existente în contul instituției au fost retrase, cu aprobarea Inspectoratului Åžcolar Județean, pentru plata salariilor restante la alte școli din județ. „De mâine (astăzi, n.r.) vom plăti și drepturile salariale corespunzătoare lunii iunie, mai precis pentru zilele lucrate până pe data de 11, când elevii au intrat în vacanță”, a mai spus Valeriu Bandrabur-Jalbă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?