Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612
Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612

Donaţii pentru Alexandru


Angajații Robin Group Focșani vor veni în sprijinul lui Alexandru Bogdan Lelcu, tânărul care la 20 de ani are nevoie de transplant de măduvă, despre care am scris în cotidianul nostru zilele trecute. Nicoleta Gurguiatu, directorul agenției de turism spune că știa de povestea băiatului și a încercat în repetate rânduri să îl ajute. „Doamna Lelcu este o clientă a firmei noastre și încercăm de mai multă vreme să îi ajutăm dar efectiv nu am reușit să o contactăm. Numerele de telefon pe care le aveam nu mai erau active și când am văzut articolul în ziar am sperat să aveți voi, cei de la Monitorul, numărul dumneaei”, a declarat Nicoleta Gurguiatu. Aceasta a mai precizat că toți angajații s-au arătat dispuși să îl ajute pe Alexandru. „O să facem toți un fel de chetă și o să stabilim o întâlnire cu doamna Lelcu pentru a-i da banii personal”, a mai adăugat directorul agenției. Pentru Alexandru nu există sume mici și orice leu depus în conturile deschise la Raiffeisen îi cresc șansele de a strânge banii necesari ope-rației și implicit, revenirii la o viață normală. RO53RZBR0000060012439107 și RO81RZBR0000060012439185 sunt conturile în lei și în euro deschise pentru salvarea unui suflet.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?