Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

Credincioşii i-au prăznuit pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel


Credincioșii creștin-ortodocși din Panciu i-au prăznuit, ieri, pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, la hramul bisericii cu același nume din localitate. Aceștia au participat în număr foarte mare la Sfânta Liturghie oficiată de preotul paroh Åžtefan Aga, precum și de preotul Marcel Bunea, de la Catedrala „Cuvioasa Paraschieva”. În predica sa, Åžtefan Aga a evocat personalitățile și faptele celor doi apostoli care au contribuit la răspândirea cuvântului evanghelic, îndemnându-i pe cei prezenți la urmarea exemplului acestora și păstrarea credinței în Dumnezeu.
La agapa frățească prilejuită de sărbătoarea hramului, la care a fost invitat și primarul Ion Petre, a fost prezentată credincioșilor și lucrarea „Istoricul Bisericii «Sfinții apostoli Petru și Pavel» din orașul Panciu, județul Vrancea”, scrisă de familia preot Åžtefan și Sevastița Aga. Cartea, care beneficiază de binecuvântarea ÎPS Epifanie Norocel, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a văzut lumina tiparului la Editura Qualmedia cu sprijinul primarului Ion Petre. Prin intermediul acesteia, autorii realizează nu numai o incursiune în viața creștină a parohiei, ci scot la iveală și o serie de amănunte puțin cunoscute publicului, referitoare la lăcașul de cult. În paginile cărții, Åžtefan și Sevastița Aga îi amintesc pe toți slujitorii bisericii și prezintă, pe larg, transformările pe care le-a suferit așezământul de la ridicarea acestuia, în anul 1859, până în zilele noastre. Nu în ultimul rând, lucrarea conține și o inedită galerie foto în care se regăsesc, alături de imaginile bisericii în diferite perioade, și o parte dintre monumentele istorice, dar și personalitățile marcante ale orașului și județului, printre care și președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?