Ediția: Marți 23 aprilie 2024 Nr. 6610
Ediția: Marți 23 aprilie 2024 Nr. 6610

Găsit vinovat pentru un accident pe care nu l-a cauzat!


Un vrâncean s-a adresat comisarilor de la Protecția Consumatorilor după ce a a avut un accident auto pentru care trebuie să plătească daune deși nu este vinovat. Reclamantul mergea cu mașina personală pe strada Vâlcele care duce spre Câmpineanca, iar la intersecția cu strada Antrepozitelor, imediat după pasajul de sub calea ferată a fost accidentat de un autobuz. Inițial, șoferul autobuzului și-a recunoscut vina pentru ca ulterior să spună că în intersecție nu era nici un indicator, drept urmare funcționa regula priorității de dreapta. Pentru a nu achita contravaloarea reparațiilor firma de asigurări respinge dosarul pe motiv că șoferul care conducea autobuzul nu se face vinovat de producerea accidentului din moment ce nu era nici un indicator în zonă. În urma solicitării făcute de petent la primăria Focșani, acesta a fost informat că acolo a existat mereu indicator de „cedează trecerea” pentru cei care vin din direcția din care venea și autobuzul. „Pentru  un dosar simplu de daune unde petentul are dreptate în prima fază, acesta a stat liniștit că i se va repara mașina pe polița șoferului autobuzului dar constată după un timp că i se respinge dosarul de daune. Mai mult, acesta mai este scos și vinovat pentru producerea accidentului. Reclamantul mai are o singură cale și anume Instanța Judecătorească. Va trebui să ceară o expertiză pentru reconstituirea faptelor”, au declarat reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?