Ediția: Miercuri 24 aprilie 2024 Nr. 6611
Ediția: Miercuri 24 aprilie 2024 Nr. 6611

Somat să plătească leafa salariaţilor!


Reclamația unui vrâncean care s-a plâns angajaților de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) că nu și-a mai primit drepturile salariale de mai multe luni s-a dovedit a fi adevărată. Inspectorii de la ITM au mers în control la firma unde era angajat reclamantul și în urma verificării actelor, au descoperit că bărbatul, alături de ceilalți angajați, nu își mai primiseră banii de luni bune. În urma verificării s-a impus măsura ca în termen de maximum 30 de zile, administratorul societății să plătească leafa angajaților săi. „Codul Muncii acordă prioritate plății salariilor angajaților înaintea oricărui alt tip de plată. În urma controlului a reieșit că nu se făcuse nicio plată, ca atare nu se poate spune că a fost încălcată această prevedere a Codului”, a declarat Eliza Botezatu, inspector șef adjunct relații de muncă al ITM. Aceasta a mai spus că respectiva societate se află într-o stare economică nu tocmai bună și se dorește și o restructurare a personalului. „Dacă întârzierea plății salariale era de rea credință se impunea o sancțiune dar în condițiile actualului climat economic pe care îl traversează impli-cit această societate comercială, a fost luată o măsură mai blândă”, a mai adăugat Eliza Botezatu. Firma va putea fi sancționată dacă nu respectă măsura impusă de inspectorii ITM în termen de 30 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?