Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

„Cuzistă“ absolventă, bogată în premii şi diplome


Ana Maria Åžtefan se poate mândri cu faptul că s-a numărat printre cele  mai silitoare eleve ale Colegiului Național „Al. I. Cuza”, fapt confirmat de numeroasele premii pe care le-a obținut la concursurile și olimpiadele la care a luat parte. Succesul elevei „cuziste” a culminat luna aceasta cu premiul I la „Concursul de Cultură și Istorie Poloneză”, organizat de Institutul Polonez din București. Așa cum sugerează și titlul, tema acestei competiții a fost realizarea unui eseu despre cultura și istoria poloneză a secolelor XX și XXI. Lucrarea elevei Åžtefan Ana-Maria a reușit să impresioneze juriul astfel încât, să primească punctajul cel mai mare și primul loc în concurs. La sfârșitul lunii mai, Ana-Maria a câștigat locul al II-lea la Concursul Național „Corneliu Coposu în istorie” ediția a II-a, organizat de Fundația Corneliu Coposu în colaborare cu Ministerul Educației, Cercetării Tineretului și Sportului. Concursul a avut ca temă redactarea unui eseu care viza „Domeniul istoriei recente a României”, cu accent pe activitatea liderului țărănist Corneliu Coposu. De altfel, eleva a participat și la prima ediție a acestei competiții, în 2008, clasându-se și atunci pe po-dium. Toate aceste performanțe o încântă chiar și pe silitoarea dar modesta elevă care spune că așteaptă mai mult decât orice să fie admisă la facultatea mult visată și pentru care a muncit aproape fără încetare. „Sunt foarte încântată de locul obți-nut și mărturisesc că luna aceasta am așteptat cu nerăbdare rezultatele. Am avut grijă să îmi aleg o temă originală pentru eseu, astfel încât să uimesc juriul și să mă fac remarcată printre zecile, poate chiar sutele de lucrări care au participat la acest concurs. Sunt mulțumită de ceea ce am realizat până acum și aștept vacanța, care pentru mine va veni abia la sfârșitul lunii iulie, după admiterea la facultate. Aștept cu nerăbdare acel moment cu atât mai mult cu cât voi pleca atunci în Polonia, într-un sejur de 3 săptămâni la un curs de limbă și cultură poloneză, organizat de Universitatea din Varșovia, și care mi-a fost oferit drept premiu ca urmare a câștigării acestui concurs”, a mărturisit Ana Maria Åžtefan. Talentul eseistic al elevei Ana-Maria Åžtefan a fost răsplătit cu două premii importante, în primul rând pentru că este vorba de concursuri naționale de amploare și mai apoi, fiindcă certifică munca de calitate desfășurată la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” de către colectivul de profesori care au coordonat-o de-a lungul celor patru ani de studii liceale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?