Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612
Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612

Lansare de carte la Biblioteca Judeţeană


Scriitorul Lorian Carsochie vine, mâine, la Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” din Focșani pentru a-și lansa cartea „Din țărână se naște speranța”. Evenimentul va avea loc la sala de lectură a bibliotecii, la ora 16.00. Lorian Carsochie s-a născut în comuna Spulber, județul Vrancea. S-a făcut remarcat ca și autor în Italia, unde a reușit să publice două cărți. Acest fapt confirmă aprecierile făcute de reprezentanții editurii Minerva, cei care i-au tipărit recenta lucrare, că este un scriitor talentat. „Deși trăiește de mulți ani în afara granițelor, prin întreaga sa activitate scriitoricească demonstrează că este profund legat de matcă. «Din țărână se naște speranța» este un roman excelent scris, despre destinul  României, începând cu decembrie ‘, dar mai ales despre strădania unor români de a «deveni întru ființă», ei și urmașii lor răslețiți prin lume”, a subliniat Ana Munteanu, redactor- șef la Editura Minerva. Aceasta va veni la Focșani pentru a prezenta noua apariție editorială a lui Lorian Carsochie, dar și scriitorul Gheorghe Andrei Neagu va fi prezent pentru a vorbi despre acest volum. „Prin exploatarea scriitoricească nu se vor descoperi alte continente și nici planete… Åži atunci …! Ei, atunci fără scris și fără lectură viața ar fi văduvită de elementele acelea văzute și nevăzute care  ne fac să surâdem, să iubim, să sperăm și să mergem înainte după ce o zi s-a terminat rău sau un an nu s-a terminat prea bine”, a adăugat autorul, Lorian Carsochie. Așadar, toți cei dornici să se bucure de o seară de lectură, printre scriitori, sunt așteptați în Sala de lectură a Bibliotecii Județene, miercuri, 16 iunie cu începere de la orele 16.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?