Ediția: Miercuri 24 aprilie 2024 Nr. 6611
Ediția: Miercuri 24 aprilie 2024 Nr. 6611

Film accesibilizat pentru orbi de Fundaţia „Cartea Călătoare“


Pentru al doilea an consecutiv, Fundația „Cartea Călătoare” din Focșani este prezentă la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) cu un film accesibilizat pentru persoanele cu deficiențe de vedere. Astfel, mâine, de la orele 17.00, orbii vor fi prezenți alături de văzători în sala Cinematografului Arta din Cluj, unde vor urmări împreună lungmetrajul regizorului Titus Muntean, „Caravana Cinematografică”. Realizat după romanul cu același nume al lui Ioan Groșan, filmul spune povestea lui Tavi, un tânăr activist de partid, care sosește cu o caravană cinematografică într-un sat izolat din Transilvania, pentru a rula filme propagandistice rusești. Este prima sarcină de partid pentru Tavi, iar el face tot ce-i stă în putință s-o îndeplinească cu succes, deși se lovește de lipsa de entuziasm a sătenilor. „Persoanele cu deficiențe de vedere vor avea la dispoziție căști prin care vor putea auzi atât coloana sonoră a filmelor, cât și descrierea părții vizuale (acțiunea filmului).
Pentru cei care nu văd sau văd prea puțin, explicațiile suplimentare furnizate de lector sunt foarte importante pentru înțelegerea cu adevărat a acțiunii filmului. Lectorul descrie gesturile actorilor, stările psihice indicate de mimica lor, cu ce sunt îmbrăcate personajele și orice imagine fără de care înțelegerea filmului ar fi parțială. Existența unor astfel de evenimente în viața unui oraș este foarte importantă pentru nevăzători. Această comunitate este oricum izolată din cauza lipsei de accesibilitate a drumurilor, a mijloacelor de transport în comun și chiar a instituțiilor publice, membri săi având tendința de a se închide între pereții caselor. Asemenea evenimente îi pun în contact pe nevăzători cu restul societății, membri acesteia se obișnuiesc cu prezența lor în locurile cele mai comune, creând condițiile necesare acceptării și a înțelegerii reciproce”, se precizează în comunicatul de presă trimis redacției noastre.

Film „văzut” prin căști

Pe 3 iunie anul trecut, tot la TIFF,  pentru prima oară în România, nevăzătorii au putut viziona un film alături de văzători, într-o sală de cinematograf. Acest lucru a fost posibil prin intermediul Fundației „Cartea Călătoare” din Focșani care a accesibilizat filmul. Împreună cu însoțitorii lor, aproape 60 de nevăzători s-au așezat atunci în fotoliile cinematografului, mulți pășind într-un cinema pentru prima dată în viață. Emoția lor și bucuria de a trece peste o barieră socială ce părea până la acel moment, de netrecut, au rezonat cu cele ale celorlalți spectatori văzători, ale organizatorilor și reprezentanților Fundației focșănene. Ajutați de voluntarii festivalului, nevăzătorii și-au pus căștile pe    urechi și au trăit, pentru o oră și 40 de minute, un eveniment cu totul și cu totul special. Au vizionat filmul „Cea mai fericită fată din lume” în regia lui Radu Jude, un film românesc a cărui coloană sonoră au auzit-o prin difuzoarele sălii și al cărui comentariu realizat de Fundația „Cartea Călătoare” l-au audiat în căști. Fiecare personaj, mimica acestora, cadrele în care se desfășura acțiunea, ceea ce făcea fiecare dintre personaje între replici, toate acestea au fost descrise pentru nevăzători pe coloana sonoră realizată de Fundația focșăneană. Astfel, reacțiile la evenimentele din film ale spectatorilor fără vedere au fost aceleași și în același timp cu ale celor cu vedere. Pentru o oră și 40 de minute, oameni cu sau fără lumina ochilor au trăit în sfârșit, normalitatea care ar trebui să existe în orice aspect al vieții de zi cu zi pentru orice om, cu sau fără handicap. Aplauzele de la final au izbucnit firesc. Așa cum cu siguranță vor izbucni și mâine, câSnd plăcerea de a vedea un film la cinematograf va fi posibilă, și pentru nevăzători, pentru a doua oară, prin Fundația „Cartea Călătoare” din Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?