Ediția: Marți 23 aprilie 2024 Nr. 6610
Ediția: Marți 23 aprilie 2024 Nr. 6610

Părinţii, ajutaţi să comunice cu propriii copii


Părinții ai căror copii învață la Åžcoala „Åžtefan cel Mare” din Focșani au fost ajutați să comunice mai eficient cu ai lor copii. În compania cadrelor didactice și a psihopedagogilor, părinții au participat, miercuri, la o așa numită ședință de lectorat. Scopul dezbaterii a fost acela de a se apropia mai mult de ai lor copii, pentru a putea răspunde cu promptitudine nevoilor și dorințelor acestora. Discuțiile au fost mediate de Roxana Vornic, directorul Åžcolii „Åžtefan cel Mare”, Maria Borș, consilierul educativ Cerasela Stănescu și profesorul psiholog Claudia Modreanu. Au fost discutate modalități inovatoare de îmbunătățire a relației părinte – copil, printre care metode de a face față sentimentelor negative ale copilului, metode de a atrage cooperarea copilului, alternative pentru „Nu!”, metode de exprimare a supărării fără a umili sau a jigni copilul. Cadrele didactice au atras atenția că limbajul celor mari, al părinților sau profesorilor, influențează destinul unui copil, prin dezvoltarea sau uciderea încrederii și a prețuirii pe care acesta le are față de propria persoană. Profesorii au tras concluzia că principalele cauze ale comportamentelor negative ale copiilor sunt de natură emoțională. Copiii se comportă bine atunci când se simt bine. Iar pentru aceasta trebuie să știm cât de importantă este ascultarea și nu reprimarea emoțiilor negative ale copiilor noștri.
Un blocaj al comunicării conduce, în timp, la acumularea frustrărilor, la agresivitate, apatie sau sfidare în conduită. De asemenea, au fost subliniate importanța laudelor sincere în cazul unor reușite, pentru încurajarea și motivarea acestora, dar și importanța renunțării definitive la critici nonconstructive, care jignesc și scad stima de sine a copilului. Nu în ultimul rând, profesorul psiholog Claudia Modreanu a prezentat eficiența eliminării imperativului „să nu…” din cerințele pe care părinții le adresează copiilor, pentru obținerea unui comportament cooperant din partea acestora. „Meseria de părinte este cea mai dificilă și plină de responsabilități existentă vreodată. De aceea, este important de înțeles rolul Cabinetului de Asistență Psihopedagogică din școli, care oferă consiliere copiilor, părinților nu doar în situații pro-blematice, de criză, ci și pentru prevenție, în condițiile în care se dorește o îmbogățire a cunoștințelor referitoare la relaționarea, comunicarea din cadrul familiei și al școlii”, au subliniat profesorii implicați în acest proiect.
La discuții au luat parte și reprezentanți ai polițiștilor. Aceștia din urmă le-au oferit părinților sfaturi cheie pentru a-și putea feri odraslele de tentația consumului plantelor etnobotanice, devenite tot mai la modă printre copiii cu vârste tot mai mici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?