Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

Judecat pentru că a vrut să fure o vacă


Un bărbat din satul Bogza, comuna Sihlea, va ajunge în fața instanței de judecată după ce a încercat să fure o vacă. Sandu G. avea să și reușească în acțiunea sa dacă nu era surprins de proprietar și de o cunoștință a acestuia. În rechizitoriul care a fost întocmit pe numele bărbatului, se arată faptul că în data de 21 noiembrie 2009, în jurul orelor 15.30, învinuitul trecea pe un izlaz dintre loca-lități când a văzut bovinele păscând. Cu una dintre ele a vrut chiar să se facă nevăzut numai că a fost zărit de proprietar care trecea în acel moment prin zonă cu o mașină, și însoțit de un consătean. În urmărirea lui Sandu au plecat atât omul păgubit cât și poliția care a fost anunțată. Văzând că este urmărit, hoțul a abandonat vaca și a plecat spre localitatea Bogza. Polițiștii din zonă au încercat și ei să se țină după infractor dar cum urmărirea cu mașina nu a mai fost posibilă au plecat pe jos. Abia când a intrat în Bogza a fost reținut. Sandu le-a spus oamenilor legii că doar a trecut pe lângă bovină și că se deplasa călare pe calul său, aspect infirmat de martori care au arătat faptul că învinuitul mai era și în stare de ebrietate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?