Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

Poroşnicu, închisoare cu suspendare


Polițistul Sorin Poroșnicu, judecat la Curtea de Apel Galați pentru luare de mită, a fost condamnat ieri, la 1 an și șase luni de închisoare cu suspendare, acesta beneficiind de circumstanțe atenuante pentru conduita bună pe care a avut-o înainte și după săvârșirea faptei. „Inculpatul Poroșnicu Sorin a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită”, se arată în sentința dată de judecătorii gălățeni. Pe lângă această pedeapsă, Poroșnicu s-a ales și cu pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a alege și de a fi ales în autoritățile pu-blice sau în funcții de conducere ori de a ocupa o funcție sau profesie de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii. „S-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a pedepsei accesorii aplicate inculpatului, pe durata termenului de încercare (…)de 3 ani și 6 luni”, se mai arată în sentința prin care a fost obligat și la plata a 1.200 de lei cheltuieli judiciare către stat. Sorin Poroșnicu a precizat că va ataca cu recurs hotărârea dată de magistrații Curții de Apel Galați.
Reamintim că polițistul a fost trimis în judecată printr-un rechizitoriu al procurorilor anticorupție. În actul de sesizare, procurorii au arătat că în data de 19 noiembrie 2008, în timp ce se afla în exercițiul atribuțiilor de serviciu pe DN2 E85 ar fi pretins de la un șofer suma de 500 de lei pentru a trece cu vederea anumite abateri. În acest dosar a fost audiat ca martor și fostul polițist Nicolae Rotaru. De altfel, dosarul în care Rotaru și Marius Milea  au fost condamnați pentru că au luat mită, a fost atașat la cel al lui Poroșnicu. Fapta care s-a reținut în sarcina celor doi, datează din luna noiembrie a anului trecut. Lucrătorii Inspectora-tului General al Poliției Române au fost cei care le-au pregătit polițiștilor un flagrant. Milea și Rotaru au fost reținuți și apoi arestați preventiv. Dosarul a fost judecat la Galați, fiind condamnați la câte 3 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?