Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

Ziua mondială a asistentului, umbrită de micşorările salariale


Asistenții medicali prezenți, ieri, la o manifestare prilejuită de Ziua Internațională a Asistentului Medical s-au declarat extrem de consternați de măsurile luate de Guvern privind micșorarea veniturilor salariale. „Înainte de a se lua această măsură aveam în plan să discutăm despre realizările sindicatului nostru dar după palma pe care am primit-o, cu siguranță nu vom mai avea o vară prea liniștită și vom discuta despre măsurile pe care le vom lua”, ne-a declarat Claudiu Grosu, președintele sindicatului Sanitas, filiala Vrancea. Întâlnirea a fost organizată de către reprezentanții Sindicatului Sanitas și ai Ordinului Asistenților Medicali și ai Moașelor. Tema întâlnirii a fost „Asistenții medicali, calitate și profesionalism în serviciile de îngrijiri”. Ziua de 7 mai a fost aleasă pentru a sărbători ziua asistentului medical în cinstea asistentei Florence Nightingale, considerată deschizător de drumuri în profesia de asistent me-dical. Până la ea, asistenții me-dicali erau considerați persoane nepregătite, care îndeplineau munci umilitoare. Născută în 1820, la Florența, Florence Nightingale s-a remarcat în timpul Războiului din Crimeea (1853-1856), când a întocmit un raport despre metodele medicale primitive și condițiile de viață dificile cu care se confruntau asistenții medicali pe front. În 1860, cu fondurile câștigate pentru serviciile aduse, a deschis o școală de asistenți medicali pe lângă Spitalul „Saint Thomas”, din Londra. Înființarea școlii a fost primul pas în pregătirea de specialitate a asistenților me-dicali. Florence Nightingale a devenit, în 1907, prima femeie recompensată în Marea Britanie cu Medalia de merit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?