Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

Preşcolarii au expus desene la Biblioteca din Sud


Preșcolarii Grădiniței nr.17 din Focșani au expus, la Biblioteca din Sud, desene prin care au încercat să ilustreze propria lor versiune asupra Europei. De altfel, această activitate organizată în avanpremiera „Zilei Europei” a fost un bun prilej ca micuții să intre în dialog cu bibliotecarii, ba chiar să consulte din oferta bogată de carte ce le-a fost pusă la dispoziție. Activitatea organizată ieri face parte dintr-un mai amplu proiect intitulat „Cartea, prietena mea” și a fost coordonată de educatoarele Mărioara Ochean, Camelia Tecuceanu, Liliana Sandu și Clara Moraru, în parteneriat cu Liliana Mocanu, șefa secției din Sud a Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu”. „Ne bucurăm de un șir lung de colaborări cu instituțiile de învățământ și mai ales cu grădinițele din orașul nostru, ceea ce ne arată că biblioteca are un rol foarte important în educarea și îndrumarea celor mici”, a concluzionat bibliotecara Liliana Mocanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?