Cea de-a patra misiune a Fondului Monetar Internațional pentru evaluarea modului în care România și-a îndeplinit condiționalitățile din Acordul Stand-By își va prelungi vizita la București până pe 9 mai, informează un comunicat transmis, joi, de șeful Biroului FMI pentru România și Bulgaria, Tonny Lybek. „Cea de-a patra misiune de evaluare, condusă de Jeffrey Franks, aflată în prezent la București, va continua să lucreze cu autoritățile române și în cursul zilelor de 8 și 9 mai. Misiunea își va face cunoscute concluziile la finalul vizitei”, se arată în comunicat.
Într-un comunicat anterior, emis pe 19 aprilie, Tonny Lybek informa că perioada în care misiunea FMI se va afla la București este 27 aprilie – 7 mai. Negocierile dintre autoritățile române și FMI au în vedere mai multe variante pentru acoperirea deficitului bugetar, printre care se află, conform unor surse neoficiale, creșterea TVA la 22 la sută și a cotei unice la 20 la sută sau creșterea cotei unice la 20 la sută și păstrarea TVA la 19 la sută. BNR se pronunță, însă, împotriva creșterii TVA. Conform unor surse apropiate negocierilor, autoritățile române și misiunea Fondului Monetar Internațional negociază un deficit bugetar de 6,3 – 6,5 la sută din PIB pentru 2010, dar nu au căzut încă de acord cu privire la „golul”din buget care trebuie acoperit prin măsuri de creștere a veniturilor și/sau reducere a cheltuielilor. ‘Se negociază un deficit de 6,3 – 6,5 la sută, pentru că mai mult de atât devine chiar periculos. Nu s-a căzut încă de acord la cât se ridică golul din buget, diferențele dintre estimările părții române și cele ale experților FMI fiind de circa un miliard de euro. După ce se ajunge la un numitor comun asupra acestui deficit de resurse, se va stabili și noua țintă de deficit bugetar la 6,3 la sută, 6,4 la sută sau 6,5 la sută din PIB. Golul de venituri la buget provine din faptul că, inițial, se proiecta o creștere economică de 1,3 la sută, iar acum se ia în calcul creștere zero, dar și din faptul că statul român nu și-a încasat datoria de 600 de milioane de dolari la tranzacția de vânzare a companiei Rompetrol, iar FMI spune că trebuie luați în calcul și acești bani ca venituri care nu vor fi realizate’, au declarat, surse apropiate negocierilor. Programul de asistență financiară, în valoare totală de 20 de miliarde de euro, este susținut de FMI (12,9 miliarde de euro), Comisia Europeană (cinci miliarde de euro), Banca Mondială (un miliard de euro) și alți finanțatori internaționali.