Discuțiile la acest proiect de lege au fost întrerupte luni de dezbaterea și supunerea la vot a moțiunii simple pe Apărare a senatorilor PSD+PC, intitulată ”Stop! Opriți umilirea pensionarilor și militarilor români”.
În cursul săptămânii trecute, senatorii au reușit să discute un singur amendament adus legii pensiilor, cel privind eliminarea obligativității militarilor, alături de alte categorii din sistemul de siguranță națională, de a contribui la sistemul public de pensii.
Amendamentul a fost respins cu voturile reprezentanților arcului guvernamental.