Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612
Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612

Se caută mame sociale


Asociația „SOS Satele Copiilor” România or-ganizează selecție în ve-derea angajării de mame sociale. Potrivit comunicatului de presă trimis redacției noastre, persoanele care doresc să îmbrățișeze această nobilă meserie trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 25 și 48 de ani, studiile liceale terminate și să poată locui șase zile pe săptămână într-o casă familială SOS, situată în București, Hemeiuș și Cisnădie. Mama socială are în îngrijire între cinci și șapte copii pe care îi va crește până când aceștia devin independenți sau se pot întoarce la familia biologică. „Profesia de părinte social este recunoscută și înregistrată în Clasificarea Ocupațiilor din România. Cunoștințele necesare pentru a profesa în acest domeniu sunt însușite de către persoanele selectate, în cadrul programului «Şcoala mamei». La finalul acestui program ale cărui costuri sunt suportate de către «SOS Satele Copiilor», candidatele pot prelua responsabilitatea unei familii SOS. A fi mamă socială este mai mult decât o profesie. Înseamnă altruism, empatie și motivație puternică de a te dedica pe termen lung, cu răbdare și atenție, creșterii și educării copiilor din casele SOS. Este puterea de a sprijini un copil care știe prea puțin ce înseamnă familie, dragoste și vise. Este determinarea de a oferi o șansă, de a reda speranța și zâmbetul unui copil care a învățat prea devreme ce înseamnă suferința”, se precizează în comunicatul de presă trimis redacției noastre.
Persoanele care doresc să intre în procesul de selecție trebuie să trimită o scrisoare de motivație care să răspundă la întrebarea „De ce dorești să fii mamă socială?” și un CV la adresa strada Natației, nr.66B, sector 1, București sau la adresa de e-mail claudia.stefanescu@soso-sate-lecopiilor.ro.Toto-dată, informații suplimentare se pot obține sunând la numărul de telefon 021.668.00.88 sau accesând blogul dedicat campaniei www.fiimamasociala.blogspot.com.  „Asociația «SOS Satele Copiilor» România este membră a SOS Kinderdorf International, cea mai mare organizație caritabilă din lume, prezentă în 132 de țări cu peste 1800 de programe și faci-lități pentru copii. Viziunea SOS Satele Copiilor este ca fiecare copil să aibă o familie, să crească înconjurat de dragoste, respect și în si-guranță”, se subliniază în comunicatul de presă trimis redacției noastre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?