Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

Proteste cu pumnul în gură


Profesorii riscă să primească salarii diminuate, în viitor, dacă vor avea curajul să organizeze acțiuni de protest. Pedelistul Mihail Hărdău, fost ministru al Educației, în prezent președintele comisiei de învățământ din Senat, vrea să pună pumnul în gură profesorilor care vor îndrăzni să își strige drepturile. El a propus ca dascălii care protestează să primească salarii diminuate. Într-o societate demo-crată, în care orice cetățean are dreptul constituțional de a-și exprima propriile puncte de vedere, Hărdău consideră că cel mai bine pentru dascăli ar fi să renunțe la proteste și orice alte mișcări sindicale.
Liderii de sindicat consideră că inițiativa fostului ministru are rolul de a le descuraja pe cadrele didactice să mai protesteze. Diminuarea salariilor este o măsură cel puțin abuzivă în opinia sindicaliștilor. Ei amenință că orice s-ar întâmpla, nu vor renunța la a-și cere drepturile. „În anii anteriori s-a mai procedat ca după grevă profesorii să recupereze și să fie plătiți pentru ziua petrecută în grevă. Dar dacă ar fi să se dorească diminuarea salariilor profesorilor aflați în grevă, în afară de ziua grevei, care oricum a fost tăiată, nu mi se pare deloc normal! Dacă se va pune o sancțiune suplimentară atunci este o nedreptate crasă și o altă modalitate de a intimida cadrele didactice. Indiferent de ce va fi, noi vom merge până la neînchiderea anului școlar dacă nu ni se vor rezolva problemele”, a declarat profesoara Doina Adetu, lider sindical al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) în cadrul Liceului Pedagogic „Spiru Haret”.

Hărdău – iresponsabil 

Alte voci din rândul profesorilor s-au declarat de-a dreptul revoltate de declarațiile făcute de președintele Comisiei de Învățământ a Senatului, Mihail Hărdău. Profesorul Valentin Dogaru, cadru didactic la Liceul Teoretic „Emil Botta” din Adjud și totodată lider sindical al FSLI, a atras atenția că aprobarea unei astfel de măsuri ar duce la încălcarea legislației internaționale în domeniul muncii. Profesorul adjudean speră că o astfel de măsură este doar o glumă proastă făcută la nervi și nicidecum o realitate. „Se încalcă în primul rând legislația internațio-nală a muncii, dar se încalcă tot-odată și dreptul la exprimare. Nu poți să faci o asemenea afirmație. Dacă omul acesta a declarat așa ceva, o spun sincer că este o declarație lipsită de orice respon-sabilitate. Nu își merită nici titlul de inginer și nu știu mai ce titlu de fost ministru sau ce a mai fost el. Nu poți să constrângi un om, atâta timp cât legile internaționale prevăd dreptul la grevă. Nu are niciun temei legal, este o declarație spusă pur și simplu la nervi sau nu și-a dat seama. Nu știu ce să cred despre omul respectiv”, a declarat profesorul Valentin Dogaru.
Liderul de sindicat al FSLI Vrancea, Constantin Grigore, speră totuși că la mijloc este vorba de o neînțelegere. „Legea spune că niciun alt drept nu prevede dimi-nuarea salariilor decât în ziua grevei. Domnul Hărdău cred ca a exagerat prin această exprimare. Mi se pare exagerată și nu cores-punde realității. Probabil dânsul făcea referire la cadrele didactice din Buzău care vor recupera materia din cele trei săptămâni de grevă. Mi se par exagerate decla-rațiile și nu corespund realității. Hărdău s-a aventurat în aprecieri exagerate”, a concluzionat Constantin Grigore, liderul FSLI Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?