Fotbaliştii CSM-ului s-au răzvrătit după ce li s-au redus din nou contractele

0
678


Ca și cum totul ar merge ca pe roate la clubul CSM 2007 Focșani, cei care răspund de destinele secțiilor sportive au mai inventat o „găselniță” și au reușit să strice atmosfera în rândul sportivilor și antrenorilor care reprezintă pe plan național și internațional clubul de pe Milcov. Deși Primăria și Consiliul Local Focșani au prevăzut pentru acest an suma de 15, 3 miliarde de lei vechi, care este cheltuită de secțiile de fotbal, futsal, volei, handbal, judo, tenis de câmp și atletism, iar aceasta este considerată prea mică pentru acoperirea cheltuielilor din acest sezon, condu-cerea clubului a decis  să micșoreze din nou contractele sportivilor de la CSM 2007 pentru a economisi bani. Luna trecută, fotbaliștii de la echipa care activează în liga a treia au fost anunțați că le se va reduce 15 %  din salarii și contracte din cauza situației financiare precare. Ieri, înaintea antrenamentului de dimineață, jucătorii au mai primit o „bombă” din partea conducerii clubului. Li se vor reduce din nou contractele, dar de această dată cu 50 %, situație în care mai mulți jucători au anunțat că se vor lăsa de fotbal sau își vor căuta alte echipe, în timp ce jucătorii echipei de futsal au declarat că nu se vor mai prezenta la meciuri.

Au refuzat să facă antrenamentul
Ieri dimineață, componenții echipei de fotbal ar fi trebuit să efectueze ședința de pregătire obișnuită. În primă instanță, aceștia au refuzat să se dezechipeze și au anunțat că vor să intre în grevă, dar în cele din urmă au fost convinși să intre pe teren de antrenorii Aurel Pastia și Adrian Toma, primul având și un motiv pentru a-i „stimula” pe jucători, deoarece astăzi împlinește vârsta de 59 de ani. „Este inadmisibil ceea ce se întâmplă la Focșani. În alte părți, unde sunt cluburi sportive municipale se poate susține activitatea sportivă, se pot plăti salariile și contractele, dar la noi nu. Sunt unii jucători care nu mai au bani nici pentru a face naveta. Vom menține decizia de a protesta și în zilele următoare și există posibilitatea să nu facem deplasarea la Piatra Neamț, pentru meciul de vineri”, ne-a declarat căpitanul echipei de pe Milcov, Octavian Bucătaru. Åži antrenorul-jucător, Adrian Toma a condamnat situația actuală. „Trăiesc din fotbal și înțeleg situația dificilă prin care trec colegii mei. Jucătorii nu și-au primit salariile aferente lunilor februarie și martie, dar au fost înștiințați că vor primi o diferență de 15 la sută din luna ianuarie și 35 la sută din sala-riul pe luna februarie. Mai grav este că nimeni din conducerea clubului nu a venit la stadion și a ne informa în față despre această situație. Este adevărat că mai mulți jucători și-au exprimat intenția de a nu face deplasarea la meciul de vineri până nu își vor primii banii restanți”, ne-a declarat Adrian Toma. După spusele acestuia, de situația conflictuală iscată în rândul componenților echipei de pe Milcov a aflat și Marian Rădulescu, directorul clubului CSM 2007 Focșani. Potrivit lui Adrian Toma, la antrenamentul de astăzi, programat la ora 16.30 la Stadion Milcovul va sosi și Rădulescu, care le va explica jucătorilor situația prin care trece clubul și modul în care vor fi făcute plățile restante.

Bacinschi: „Fotbaliștii iau bani mulți, dar rezultatele nu se văd”
Edilul-șef al Focșaniului, Decebal Bacinschi s-a declarat contrariat de atitudinea fotbaliștilor. Contactat ieri, primarul a precizat că jucătorii echipei de pe Milcov au salarii mari, dar rezultatele întârzie să apară. „Acest club are un director care răspunde de ceea se ce întâmplă acolo. Fotbaliștii iau bani mulți, dar rezultatele nu se văd. Cui nu-i convine, poate pleca acasă. Săptămâna viitoare am convocat o ședință a Consiliului de Administrație în care vom analiza rezultatele obținute în acest sezon. Comunitatea locală trebuie să afle cum și în ce fel sunt cheltuiți banii la echipa de fotbal și nu numai”, ne-a declarat edilul-șef, Decebal Bacinschi.

Dan Dumitru: „Fotbalul a fost pus pe ultimul loc”
Președintele secției de fotbal a CSM Focșani, Dan Dumitru a declarat pentru „Monitorul de Vrancea” că s-a ajuns în situația în care fotbaliștii să apeleze la grevă deoarece managementul clubului este prost. „Fotbalul a fost pus pe ultimul loc, în condițiile în care mai sunt șase etape de campionat, iar alte secții din cadrul clubului au încheiat competițiile din acest sezon. Mai mult,  decizia de a li se micșora salariile și contractele nu a fost luată în Comitetul Director al clubului CSM 2007, așa cum era normal, ci numai de o singură persoană care, prin măsura luată, dovedește că conduce prost această structură sportivă”, a spus Dan Dumitru.

Doar futsalul scoate capul la CSM 2007
Situația secțiilor în acest moment nu este prea grozavă. Echipa de fotbal luptă pentru evitarea retrogradării, formația de volei fete a retrogradat în Divizia A2, iar echipa de handbal seniori ocupă locul 4 din 6 echipe (în seria I) a Diviziei A. Singura secție care se mândrește cu rezultatele din acest an este cea de futsal, unde, jucătorii antrenați de Petrache Gurguiatu și Orlando Åžerbănică au ajuns în semifinalele Cupei României și și-au îndeplinit obiectivul, menținerea în prima ligă a țării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here