Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Bute vrea să se bată pe stadion


Lucian Bute (30 de ani), campionul mondial IBF la supermijlocie, a revenit în România, alături de părinții săi, care l-au susținut la ultimul său succes de la Montreal, cu Edison Miranda (KO r3). Åži-a făcut apariția pe Aeroportul „Henri Coandă” ca o vedetă Fashion TV și a plecat ca un star de cinema, într-un Rolls Royce fa-bulos. Mister KO este gata să se bată cu orice adversar din lume, dar are o mare dorință: să lupte în fața românilor. „Cred că a sosit momentul ca eu să boxez aici. Cei de la Interbox sunt de acord cu organizarea unui astfel de meci în România, dar deocamdată nu știu dacă s-ar putea face la Sala Polivalentă din București sau pe un stadion. Ar fi ceva în premieră și pentru mine să boxez în spațiu liber, pe stadion”, a declarat Bute, susținut de președintele FR de Box, Rudel Obreja. „97 la sută, Lucian va lupta în România în jurul datei de 24 iulie. Adversarul nu e încă stabilit, pentru că nu știm dacă partida va fi tot pentru titlul IBF sau va fi vorba de o unificare a centurilor, pentru că Bute ar putea ajunge să se lupte și pentru așa ceva”, a conchis Obreja.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?