Ediția: Miercuri 24 aprilie 2024 Nr. 6611
Ediția: Miercuri 24 aprilie 2024 Nr. 6611

Etapă neagră pentru echipele vrâncene


Vineri, 23 aprilie, păncenii vor primi replica pe teren propriu a echipei Oțelul II Galați. Întâlnirea va fi arbitrată de Ion Haralambie, Marius Diaconu și Roxana Bănăseanu (Prahova), iar observator FRF este Vasile Păduraru (Suceava), în timp ce CSM Focșani va evolua pe Milcovul împotriva echipei CSM Pașcani. Arbitrii vor fi Mirel Arghir (Galați), Andrei Mateescu și Cătălin Popovici (ambii din Prahova), iar observator FRF este Florin Buduroi (Brașov).
Cele două reprezentante ale Vrancei în liga III-a de fotbal, FC Panciu și CSM Focșani au pierdut, ieri, la limită, 1-0 partidele disputate la Piatra Neamț, respectiv Bacău, în cadrul etapei  a 24-a. Păncenii au făcut un meci modest pe terenul formației Ceahlăul II și au pri-mit gol la una din puținele ocazii ale gazdelor, Burlacu (66) învingându-l cu un șut plasat pe portarul Gordin (66). Panciu a început partida mai bine și Cioran (9, șut prins de portarul nemțenilor), Predoiu (23, preluare din șase metri peste poartă) și Andrieș (34, șut din careul mic scos cu greu de portarul gazdelor) au irosit ocazii mari ale echipei din Panciu. În minutul 40 atacantul Mihai Andrieș s-a accidentat grav și a suferit o fractură. Jucătorul a fost transportat la spital, piciorul i-a fost pus în gips și va rata finalul de sezon. În actul secund, Predoiu a avut din nou șansa golului, dar șutul său a fost respins de sub bară de portar (59). Gazdele au marcat unicul gol în urma unei greșeli a apărării păncene și până la finalul partidei au fost preocupate mai mult să trimită balonul în afara stadionului pentru a trage de timp. Constantinescu (81, lovitură de cap scoasă de pe linia porții de portar) a irosit șansa egalării, iar asalturile păncenilor din final, chiar și cu portarul Gordin în careul gazdelor nu s-au concretizat pe tabela de marcaj. În urma acestui eșec, FC Panciu s-a îndepărtat de lider, CF Brăila, care are în acest moment un avans de cinci puncte. Ceahlăul II două puncte, Hărăguță-Tepeș, Fe-rariu, Ichim, Burlacu – Ilin (61 Miron), Sofronie (76 Staicu), Onciu, Codreanu – Tudosă (83 Marc), Gafița (87 Pantea). FC Panciu : Gordin – M. Ionică, Constantinescu, R.Stan, Cl Mihai (71 Bica) – Andrieș (40 Ungureanu), Cioran, Chivu, Stoian (76 Avramescu) – Costin, Predoiu.

CSM Focșani, înfrântă la Bacău

Focșănenii de la CSM s-au întors fără puncte din deplasarea de ieri, de pe terenul echipei Aerostar Bacău. După un meci fără ocazii mari pe poartă, băcăuanii s-au impus cu 1-0 (1-0) , singurul gol al partidei fiind marcat de Ovidiu Radu, care a reluat cu capul din 10 metri în plasa porții apărate de Oprea. Focșănenii au avut ocazia de a marca, dar șutul expediat de Suvac (56) a trecut peste poarta gazdelor. Portarul CSM-ului, Oprea s-a evidențiat la acțiunea lui Radu (68), iar atacantul focșănenilor, Milea nu a găsit spațiul porții din mijlocul careului advers (73). În mi-nutul 82, căpitanul focșănenilor, Bucătaru a fost eliminat pentru cumul de cartonașe galbene, maniera de arbitraj nemulțumind echipa de pe Milcov. Aerostar Ba-cău : Satco – Varea, Bălăiță, Radu, Ochean – Gândulescu, Dumitriu, Rusu, Sofronie – Banu, Carp (61 Senteș). CSM Focșani: Oprea- Nistoroiu, Beșa (46 Busuioc), Crăciun, Săraru – Dumitriu, Bucătaru, Radu, Bâra – Suvac (71 Săpunaru), Milea.

Rezultatele etapei de ieri:
Ceahlăul II P. Neamț – FC Panciu(1-0),
Aerostar Bacău – CSM Focșani(1-0),
Poli II Iași – Sporting II Vaslui(3-0),
Willy Bacău – Petrotub Roman(0-0),
Rapid CFR Suceava – Pambac Bacău(4-0),
CSM Pașcani – Cetatea Tg. Neamț(2-5),
Oțelul II Galați – CF Brăila(0-1),
Dunărea II Galați – CS Gura Humorului (3-0).
Poli Galați a stat.

Etapa viitoare (vineri, 23 aprilie, ora 17.00):
CSM Focșani – CSM Pașcani,
FC Panciu – Oțelul II Galați,
Sporting II Vaslui – Dunărea II Galați,
Pambac Bacău – Aerostar Bacău,
Cetatea Tg. Neamț – Ceahlăul II P. Neamț,
Petrotub Roman – CF Brăila,
CS Gura Humorului – Rapid CFR Suceava (0-3).
Willy Bacău va sta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?