Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Preşedintele Senatului vrea ca voluntariatul să fie reglementat prin lege


Președintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, ieri, în cadrul unei dezbateri, că în România activitatea de voluntariat se practică la scară redusă comparativ cu țările din Uniunea Europeană, apreciind că această activitate ar putea fi reglementată prin lege, prin îmbunătățirea unei inițiative legislative mai vechi. El a apreciat că scopul dezbaterii consacrate viitoarei Legi a voluntariatului îl reprezintă readucerea în centrul societății – ca valoare fundamentală, a respectului și a solidarității.
„Ne lamentăm, de 20 de ani, de dispariția simțului comunitar, de sechelele pe care comunismul ni le-a adus din păcate această societate în care trăim, care ne face tot mai egoiști și tot mai puțin disponibili să dăruim ceva societății. Solidaritatea a devenit, din păcate, o «pasăre» tot mai rară. Deși aș spune că, în mediile tinere, mediile profesionale, mai sărace ale României, valorile noastre tradiționale, de compasiune, de solidaritate, de omenie sînt valori care încă nu au dispărut”, a spus președintele Senatului.
Mircea Geoană a adăugat că inițiativa legislativă existentă pe tema voluntariatului nu-i aparține, adăugînd că a fost influențat în mod pozitiv de colegii din Parlament dar și de reprezentanți ai unor instituții neguvernamentale, care au ridicat problema necesității reactualizării cadrului legal în domeniul voluntariatului.
„Prea mulți dintre tinerii noștri, cei profesioniști spun că «aruncă prosopul» și consideră că este o cauza pierdută, că România nu se mai face bine niciodată, că nu putem să ne autodepășim, că sîntem condamnați la nedezvoltare, la lipsă de șanse. Nu cred că este adevărat și cred că există un resort de ge-nerozitate, de bunătate și de bună-intenție în societatea românească pe care dvs. o reprezentanți prin exemplul propriu și prin munca pe care o depuneți care trebuie să fie stimulată și care trebuie să fie recompensată și care trebuie să fie readusă în centrul societății”, le-a spus Geoană participanților la dezbatere.
El a spus că a fost influențat profund de experiența americană în acest domeniu și a adăugat că procentul de 12,8% dintre români care practică voluntariatul este foarte mic față de ceea ce se poate realiza în România.
Geoană consideră că lipsa de implicare se datorează, în primul rând, lipsei unei structuri instituționale la nivel central, cu atribuții privind promovarea organizațiilor care se ocupă de vo-luntariat.
Liderul Senatului a precizat că cei implicați în rectificarea actului normativ privind vo-luntariatul ar trebui să ana-lizeze anumite modalități de recompensare a acestei acti-vități, stimulente fiscale care pot fi cuprinse în lege. Geoană a mai spus că este necesar ca proiectul de lege să fie cît mai repede pus la punct pentru a se putea înainta Parlamentului, ținîndu-se cont de faptul că 2011 va fi „Anul European al Voluntariatului”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?