Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612
Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612

Spaniolii vor să „vîneze“ vînturile din Vrancea


Oameni de afaceri spanioli, reprezentați de fostul fotbalist Adrian Ilie, sînt interesați să investească într-un parc eolian la Mărășești. Vrancea este unul dintre județele cu cel mai ridicat potențial eolian din România. Investiția în energia alternativă este atractivă și pentru omul de afaceri Dorinel Umbrărescu care, anul trecut, încheia contracte pentru instalarea a circa două sute de turbine eoliene pe dealurile din zona localităților Tănăsoaia și Corbița. Pe lista localităților vrîncene care îi atrag pe investitorii în sisteme eoliene se mai află Tătăranu, Vulturu și Suraia.

Oameni de afaceri spanioli, reprezentați de fostul fotbalist Adrian Ilie, s-au întîlnit cu autoritățile locale din Mărășești pentru a prospecta posibi-litatea realizării unui parc eolian în localitate. Orașul Mărășești are circa 400 de hectare disponibile pentru o asemenea investiție iar autoritățile locale așteaptă doar o propunere concretă din partea spaniolilor. Edilul din Mărășești, Constantin Vlase, a declarat că au mai fost intenții pentru realizarea unui asemenea parc în oraș dar fără nici un efect concret.
„Ne-am întîlnit și am discutat despre această posibilitate de a investi într-un parc eolian. Urmează ca investitorii să mai analizeze și alte zone din țară înainte de a pune la punct această investiție”, a precizat primarul din Mărășești, Constantin Vlase.
Dacă va fi realizată, investiția într-un parc eolian de la Mărășești nu este prima din Vrancea. Datorită poziției geografice a județului, terenurile din Vrancea sînt atractive pentru oamenii de afaceri dispuși să investească în parcuri eoliene. Treptat, morile de vînt se vor ridica de la Tătăranu pînă la Corbița și Tănăsoaia.
Cea mai mare investiție îi aparține omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, proprietarul companiei Spedition UMB, care vrea să rea-lizeze circa 200 de turbine eoliene. Alături de soția Mirela, omul de afa-ceri a mai pus bazele firmei „Energycum W” SRL care are ca obiect principal de activitate „producția și distribuția energiei electrice”. Societatea a reușit să obțină avizele necesare pentru amplasarea turbinelor dar și licența de producător de energie eoliană. Perioada în care vor fi realizate aceste mori de vînt este de 10 ani.
Pentru amplasarea sutelor de turbine, omul de afaceri Dorinel Umbrărescu a concesionat și cumpărat zeci de hectare de teren pe raza localităților Tănăsoaia și Corbița. De asemenea, pe dealurile din zona municipiului Adjud au fost instalate deja două turbine.
Pe lista localităților vrîncene atractive pentru instalarea de turbine eoliene se mai află Tătăranu, Vulturu și Suraia. Cîteva hectare de teren au fost concesionate de la autoritățile locale de un afacerist din Italia care vrea să investească în realizarea unui parc eolian în aceste localități. Sumele reprezintă venituri importante pentru comunitățile locale, în condițiile în care redevența este de 0,70 lei/mp/lună, plătită în tranșe trimestriale.

Energia eoliană, alternativă la energia convențională

Producerea energiei electrice prin puterea vîntului este profitabilă deoarece producătorii obțin bani atît din energia vîndută cît și din comercializarea certificatelor verzi. Acesta este un document care atestă o cantitate de 1 MWh de energie electrică produs din surse regenerabile de energie electrică și livrat în rețea. Certificatul verde se poate tran-zacționa distinct de cantitatea de energie electrică asociată acestuia, pe o piață a contractelor bilaterale sau pe piața centralizată de certificate verzi.
La ora actuală, sistemul certificatelor verzi presupune obligativitatea distribuitorilor de energie electrică de a avea, în cantitatea ajunsă la consumatorii finali, o cotă cumpărată de la producătorii de energie verde. Pentru perioada 2005-2012, valoarea anuală minimă și maximă de tranzacționare a certificatelor verzi este de 24 euro/certificat, respectiv 42 euro/certificat.
Deși încă o sursă relativ minoră de energie electrică pentru majoritatea țărilor, producția energiei eoliene a crescut practic de cinci ori între 1999 și 2006, ajungîndu-se ca, în unele țări, ponderea energiei eoliene în consumul total de energie să fie semnificativ: Danemarca 23%, Spania 8%, Germania 6%. Se crede că potențialul tehnic mondial al energiei eoliene poate să asigure de cinci ori mai multă energie decît este consumată acum.
Acest nivel de exploatare ar necesita ca 12,7% din suprafața Pămîntului să fie acoperită de parcuri de turbine, presupunînd că terenul ar fi acoperit cu șase turbine mari de vînt pe kilometru pătrat.
Aceste cifre nu iau în considerare îmbunătățirea randamentului turbinelor și a soluțiilor tehnice utilizate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?