Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

Coadă la cortul de prim ajutor al medicilor din Vrancea


Medicii din Vrancea au amplasat, ieri, în semn de protest, în fața sediului Guvernului, un cort de prim ajutor pentru a-și exprima solidaritatea față de colegii lor, care negociau clauzele noului contract cadru cu reprezentanții Ministerului Sănătății și ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Din delegația din Vrancea au făcut parte peste 40 de medici de familie. Pe lîngă măsurarea tensiunii arteriale doctorii au făcut, celor care au venit la cort, și teste pentru măsurarea glicemiei și a colesterolului. „Lumea stă la cortul nostru la coadă nu pentru că noi, cei din Vrancea, am fi mai speciali. Pur și simplu am reușit să cumpărăm de la o farmacie niște teste pentru depistarea glicemiei și a colesterolului și oamenii vin să își facă aceste teste. Sperăm să rămînem aici pînă cînd colegii noștri vor ieși să ne spună care este rezultatul negocierilor. Cert este că noi nu vom semna contractul cadru în această formulă și pînă nu se schimbă ceva nu vom acorda bilete de trimitere și rețete compensate și gratuite pacienților”, ne-a declarat medicul Grigore Hanță, președintele Patronatului Medicilor de Familie Vrancea. Medicii din Vrancea alături de colegi din țară au amplasat, ieri, în fața sediului Guvernului mai multe corturi de prim ajutor pentru a-și exprima nemulțumirea față de noul contract cadru. Prezența doctorilor la București s-a făcut în Ziua Mondială a Sănătății, cînd toți medicii de familie au zi liberă împreună cu întregul personal medical.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?