Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Elevii au încondeiat ouă după metodele străbunilor


Elevii de la Åžcoala cu clasele I – VIII din Nistorești s-au adunat la  șezătoare, înainte de Paște, și au învățat din tainele încondeierii ouălor, de la cei vîrstnici. Maestru de ceremonii a fost Mihai Hanu, un bătrînel talentat în pictarea ouălor după modele moștenite de la străbuni. Elevilor îmbrăcați haine populare, în atmosferă de voie bună, cîntec și poezie creștină, le-au fost prezentate de către bătrînii satului semnificațiile zilelor din Săptămâna Patimilor. Totodată, li s-a vorbit și despre tradițiile și obiceiurile de Paște din comuna Nistorești, loc cu o bogată încărcătură spirituală, artistică și sufletească.
Bătrînul Mihai Hanu a încheiat această frumoasă activitate cu speranța că elevii au învățat ceva din tot ce el le-a povestit și că vor încerca să împărtășească și altora de vîrsta lor din ceea ce le-a fost dat să audă. „Am învățat să pictăm ouă după motivele inspirate de modelele cămășilor populare, să ducem mai departe tradițiile și obiceiurile din zonă. Paștele este parcă mai frumos și mai plin de bucurie după o asemenea activitate”, a precizat Mioara Bîrsan, consilier educativ al Åžcolii cu clasele I – VIII din Nistorești. La activitate a participat un grup numeros de elevi de clasele I – VIII, dar și cadrele didactice Mărioara Åžogor, Ionelia Neagu, Mihaela Lăbunț, Alina Chilian, Anica Dinculescu, Ionuț Micu și Ionuț Noapteș.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?