Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Ordonanţa de combatere a pirateriei în transporturi, amînată


Guvernul a amânat din nou adoptarea ordonanței privind combaterea pirateriei în sectorul transportului rutier de persoane, solicitată de către patronatele din domeniu, pentru a reglementa „anumite nuanțe”, conform declarațiilor susținute de reprezentanții Executivului după ședința de miercuri. În urmă cu o săptămână, miniștrii au convenit că este necesară constituirea unui comitet care să opereze modificările legislative, au declarat atunci surse oficiale. La finalul ședinței de săptămâna trecută a Guvernului, premierul a declarat că Guvernul a adoptat proiectul de act normativ doar „în primă lectură” și că urmează ca forma finală a documentului să fie adoptată în această săptămână, după avizul Consiliului Economic și Social. În urmă cu două săptămâni, reprezentanții Executivului și cei ai Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați au semnat, la Guvern, un protocol pentru rezolvarea revendicărilor organizației, transportatorii anunțând, după semnarea documentului, că renunță la proteste pentru „o săptămână sau două”. Protocolul încheiat la Guvern prevedea ca, în termen de o săptămână, să fie adoptată ordonanța de urgență pentru combaterea pirateriei în transportul rutier de persoane, precum și un calendar de adoptare a unei legi unice în domeniul transporturilor. Liderii Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România solicită amendarea firmelor de transport neautorizate, prelungirea autorizațiilor până în 2016 și o lege unică a transporturilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?