Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612
Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612

Sfintu Gheorghe: Cadavrul unui diabetic a zăcut două ore in stradă


Un bărbat din Sfintu Gheorghe, bolnav de diabet, care se intorcea, ieri, de la spital, unde fusese pentru analize, a murit in timp ce se intorcea spre casă, cadavrul său zăcind peste două ore in fața sediului Parchetului, pe o arteră circulată din municipiu. Potrivit purtătorului de cuvint al Inspectoratului Județean de Poliție Covasna, Buzsi Andrea, in virstă de 63 de ani, ar fi mers la Spitalul Județean Covasna pentru a fi internat, insă i-ar fi fost refuzată internarea pentru că nu ar fi existat un loc liber și i s-ar fi recomandat să se intoarcă după-amiază, cind se va elibera un loc. Rudele bărbatului afirmă, insă, că nu s-a pus problema internării bărbatului și că acesta a mers ieri la spital doar pentru analize, urmind să revină a doua zi pentru internare. Pe drum spre casă, bărbatului i s-a făcut rău pe strada Godri Ferencz. Trecătorii l-au așezat pe trotuar și au chemat Ambulanța, insă medicii nu au mai putut decit să constate decesul lui. Cadavrul bătrinului a stat peste două ore pe strada respectivă, neacoperit și cu spume la gură, pină cind mașina Spitalului Județean, cu care sint transportate persoanele decedate, s-a eliberat pentru a-l duce la morgă. Medicii SJ nu au putut fi contactați pentru a se pronunța in acest caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?