Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

Elevii care au picat bacul la mate pot merge mai departe


Cei 317 elevi vrinceni care au nu au promovat prima probă de tip grilă a bacalaureatului, sint așteptați astăzi să susțină examen la penultima probă a examenului. Acest lucru se datorază anunțului făcut de ministrul Educației, Alexandru Athanasiu, prin care se specifică faptul că probele de la examenul de bacalaureat care au fost promovate vor fi recunoscute in sesiunea viitoare pentru cei care nu au obținut minim nota cinci la toate testele. Acest lucru se intimplă, deși Legea 268/2003 privind modificarea legii invățămintului, care reglementează asemenea situații, intră in vigoare abia pe 19 iulie, atunci cind examenul de bacalaureat va fi finalizat. „in data de 19 iunie au fost publicate modificările la legea invățămintului și astfel după 30 de zile de la publicarea ei vor fi puse in aplicare aceste noi modificări. Astfel, cei care au picat la probele scrise pot susține in continuare și le vor fi echivalate in sesiunea din toamnă”, ne-a spus inspectorul general adjunct, Mihai Lădaru. Ieri, la ultima probă a examenului de bacalaureat elevii care au dorit, au putut susține această probă. Singurii care nu se pot prezenta sint cei care au picat la probele orale ale bacalaureatului. Cele nouă centre de examen din Vrancea au fost monitorizate in aceste zile de către inspectorul general Mihai Ungureanu, din cadrul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, care se ocupă de modul de desfășurare a exaemenului in Galați și Vrancea. La cea de-a doua probă a bacalaureatului procentul de promovabilitate a fost de 98,04%, din cei 2045 de elevi prezenți doar 39 au fost respinși.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?