Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

Laborator de informatică de 45.000 $, inaugurat de miniştri Andronescu şi Nica


Ministrul Educației și Cercetării, Ecaterina Andronescu și cel al Telecomunicațiilor, Dan Nica, au fost prezenți simbătă la Panciu, unde au participat la manifestările ocazionate de aniversarea a 55 de ani de la inființarea Liceului „Ion Slavici” și a celor 155 de ani de la nașterea scriitorului Ion Slavici. Gazdele inalților oaspeți au fost președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan, deputatul PSD de Vrancea, Ristea Priboi, prefectul, George Băeșu, și primarul orașului Panciu, Ion Petre, alături de care s-au aflat alte personalități din lumea politică și culturală a județului nostru. Cele citeva ore petrecute la Panciu au fost utilizate din plin, programul cuprinzind dezvelierea plăcii omagiale și a basoreliefului Ion Slavici, tăierea panglicii inaugurale a modernului laborator de informatică a liceului precum și lansarea paginii de web a acestei instituții. Momentele de suflet ale vizitei au mai cuprins depunerile de coroane de la statuia și mormintul scriitorului Ion Slavici precum și o intilnire festivă care a avut loc la sala Casei de Cultură din localitate. Cu această ocazie, celor doi miniștri precum și președintelui Marian Oprișan și prefectului George Băeșu li s-au acordat din partea conducerii Liceului „Ion Slavici”, diplome de excelență. De asemenea, miniștri Ecaterina Andronescu și Dan Nica au primit, din partea primăriei Panciu și cite o sticlă de șampanie, simbol al orașului. La intrarea in curtea Liceului, cei doi miniștri au fost primiți de către Enache Mindrescu, inspectorul general al ISJ, alături de care s-a aflat directorul liceului „Ion Slavici”, profesorul Vasile Petrache. Aceștia i-au oferit Ecaterinei Andronescu două buchete cu flori, pe care ministrul Educației le-a dăruit, la rindul său, cadrelor didactice ale liceului. in curte se aflau aproximativ 400 de elevi, dar și foștii sau actuali profesori. Ecaterina Andronescu s-a adresat profesorilor și elevilor prezenți arătind că numele scriitorului Ion Slavici este un nume care trebuie onorat, mai ales că liceul este o școală cu tradiție, care se bucură de prestigiu. „Spunem și vorbim prea puțin despre efortul generațiilor de profesori și elevi care au adăugat, an de an, prin efortul depus cite o treaptă la prestigiul școlii aceasteia. Aveți obligația să onorați acest prestigiu și să-i adăugați o nouă treaptă și vreau să vă spun, dragi elevi, că este o școală in care nu veniți numai să invățați și să treceți examenele ci și să folosiți cunoștințele pe care le acumulați de la dascălii voștri, cu inițiativă, cu capacitate de creație și cu mult curaj. Numai in acest fel puteți să faceți din societatea rom

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?