Ediția: Marți 23 aprilie 2024 Nr. 6610
Ediția: Marți 23 aprilie 2024 Nr. 6610

Patru nou născuţi in prima zi a noului an


Primul copil din anul 2003 s-a născut la orele 3.00, acesta fiind o fetiță de 3,6 kg adusă pe lume de Daniela Marin, de 31 de ani din Focșani. „Sint foarte fericită și mulțumită că 2003 mi-a adus in dar o fetiță, pentru că mai am acasă incă doi băieți. Fetița va primi numele de Elena-Ema și cei de acasă abia așteaptă să o vadă. Doresc să le mulțumesc medicilor care m-au ajutat să aduc pe lume acest copil sănătos și le doresc viitoarelor mămici să aibă parte de copii sănătoși și buni”, ne-a declarat Daniela Marin, prima mămică a anului 2003. Alte trei mămici Mihaela Vestale, in virstă de 22 de ani, din Bordeasca, Mirela Bejenaru, in virstă de 25 de ani din Gugești și Ursaru Maria, in virstă de 35 de ani, din Slobozia Bradului, au adus pe lume alți trei bebeluși, dintre care două fete și un băiat, toți sănătoși. Ultimul născut al anului 2002 a fost un băiat de 4,1 kilograme care s-a născut la orele 11.45. „Cu toate că medicii mi-au spus că voi naște in 2003, copilul meu s-a grăbit și s-a născut in 2002, dar asta nu contrează prea mult pentru mine pentru că sint foarte fericită că este băiat, acasă avind o fetiță de 8 ani. Inițial soțului meu i s-a spus că am născut o fetiță și cu greu am putut să-l conving că a fost o glumă și că de fapt este tatăl unui băiețel așa cu și-a dorit”, ne-a declarat Nela Bunea, din comuna Ciorăști.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?